Lansată spre lume în 2006, din inițiativa arh. Ionel VITOC – spirit vizionar, visător lucid, un romantic întârziat care mai crede în dedicație și probe de altruism –, Revista de cultură urbană ORAȘUL a călătorit prin ani, pe aripi de lumină și întuneric și iarăși de lumină, coagulând un nucleu valoros de oameni – cărturari, individualități scăpărătoare, gata a
se dărui scriind, cultivând științele și artele la nivel de excelență.
Fiecare număr al ORAȘULUI a fost o fereastră, alcătuind până astăzi, prin acumulări succesive, paginile unei solide și ziditoare cărți. Despre cartea aceasta se lasă așternute, acum, câteva fugare gânduri, deși timpul și timpurile nu ne sunt favorabile, deși lumea e cu susul în jos, tocmai când începuserăm să visăm și să credem că ne este mai bine…Scriam, în 2016, la aniversarea celor 10 ani de apariție a revistei ORAȘUL, că aceasta își propunea, dintru început, înscrierea pe o traiectorie a calității, care alege valoarea și elimină balastul, susceptibilă de completări și metamorfoze, cu tematici multiple, fluctuante în timp, dar păstrând, totuși, o anume specificitate ritmică, o bine temperată rigoare interioară. Și tot astfel, revista oferea deschideri în mai toate direcțiile înțelepciunii umane, în varii domenii de investigație estetică, constituindu-se într-un centru din care să iradieze autoritate și ideal, patos, artă adevărată, judecăți de valoare, inestimabile notații personale, idei în premieră absolută. Conexiuni în stare să susțină spectacolul lumii. Entuziasmul, generozitatea, devotamentul, aplecarea către gestul filantropic ale directorului-fondator, arhitectul Ionel Vitoc, au fost sursele ce au alimentat izvorul. Apoi, când toate acestea n-au mai fost de ajuns, când umbrela generoasă a Fundației Culturale CARPATICA s-a dovedit prea mică pentru o curajoasă întreprindere, devenită mare, dar pornită din inițiativă personală, fondatorul – director general Ionel Vitoc a apelat și a găsit sprijin la Uniunea Universităților Clujene, la Uniunea Scriitorilor din România, la familia Ovidiu și Carmen Turcu, la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” din Baia Mare, chiar la Brutăria Baia Sprie și la alți binefăcători, care au înțeles menirea revistei. S-au regăsit în paginile acesteia editoriale pertinente, valoroase inițiative culturale, cronici de carte, muzicale și plastice, reportaje realizate în Tabăra de artă de la Vălenii Șomcutei – unicat național, creat la inițiativa familiei arh. Ionel Vitoc și dr. Cristina Vitoc -, pagini dedicate istoriei vechi sau recente a României, mărturii ce au însoțit Centenarul Marii Uniri și multe, multe altele. Revista a reflectat și continuă să o facă, cu acribie și obiectivitate, viața, pulsația neîntreruptă a ORAȘULUI.
Acum, în acest anotimp contradictoriu și pieziș, în această tulburare dușmănoasă de
constrângeri, piedici, invidii și răutăți ce ies la lumină nestingherite, când lumea pare a
se nărui pe măsură ce oamenii îi zgâlțâie zidurile statornicite din veac, Revista de cultură
urbană ORAȘUL se încăpățânează să reziste, să apară, să deschidă o nouă fereastră spre
cerul albastru, să adauge, prin ea însăși, o filă proaspătă între cele de până acum ale cărții,
ce adăpostește povestea. Vreau să mai cred în renașterea adevărată, în lumina din noi, singura neatinsă și pură, în gândul înțelept și inspirația altoită pe pomul cunoașterii, în iubirea florilor și-n parfumul lor ispititor.
Ajunși aici, la plinirea vremii și în clipa de popas a poveștii, cea de a 50-a fereastră a
ORAȘULUI se deschide către zare: o fereastră a nunții de aur sau, de ce nu, a vârstei rotunde cu mireasmă de pâine aburindă pe sub salcâmi în adormire sau de poame date în pârgă.
ORAȘUL nostru, casa noastră, oaza noastră de liniște, pace și cultură. ORAȘUL nostru, iubirile noastre… Cu-alaiuri de îngeri dansând printre noi, cu noi mângâindu-le umbrele.
Iată de ce, în ciuda tuturor celor trecătoare, mi-e drag acest timp și-mi place să locuiesc în această poveste, să merg la braț împreună cu aleasa familie a ORAȘULUI, cu lucrurile,
oamenii și nălucirile, către această fereastră magică, prin care imaginile se precipită ca într-un caleidoscop de cuvinte colorate. Povestea e despre vise și fiecare vis e un univers
de-a lungul căruia, oricât ai pribegi, te-ntorci mereu și mereu de unde ai plecat, așa cum și
cadența vieții te-mpinge către alte și alte subiecte demne de condeiele inspirate ale ,,orășenilor”.
Excelsior! fie deviza noastră.
Michaela BOCU
Jurnalistă, Scriitoare