ORAȘUL DESENAT, SCRIS, TRĂIT

A fost odată că-ntr-o zi, s-au întâlnit Desenul cu Scrierea. Nu știm dacă s-au întâlnit întâmplător sau hotărâți să înceapă ceva măreț. Cum unde? În Cluj, bineînțeles, pe strada Eroilor nr. 16. Ar fi putut să se întâlnească și în altă parte, nu-i vorbă, deseori s-au
întâlnit în fel și fel de locuri și orașe, dar acum este vorba despre întâlnirea din ziua Aceea.
Scriu cu majusculă, ca să se știe că mă refer la o anume dată și nu alta din șirul de întâlniri. Mi-a venit o idee, se entuziasmă Desenul, hai să desenăm orașul!

Să desenăm orașul? Cui și la ce ar folosi? se miră Scrierea. Păi, nu poți construi ceva fără un desen, fără un plan, urmară explicațiile. Deși, e-adevărat, spuse jenat Desenul, în orașul nostru s-au făcut destule și fără plan, dar n-au ieșit prea bine. Acum punem și noi la bătaie ce avem. Îmi place teribil să desenez! Te cred, îi spuse Scrierea, dar mie nici nu-mi place, nici nu știu să desenez, decât, așa, stângaci. Eu știu să scriu! Asta vei face, spuse bucuros Desenul, în timp ce un zâmbet uriaș se desenă ca din senin pe peretele scorojit al clădirii, deoarece în 2006, când avu loc întâlnirea, zidurile încă nu erau renovate. Un zâmbet fără cap, ca pisica fără trup din Alice în țara minunilor. Eu am să scriu orașul, reluă Scrierea ideea, asta știu și îmi place să fac. Am să-i scriu casele, străzile, sărbătorile, oamenii, sufletele lor, durerile, supărările, ba voi scrie și despre ceea ce nu se va aștepta nimeni: visele, nebuniile, imaginația lor, dar și relele. Voi scrie și despre alte orașe, despre întreaga planetă, despre Dumnezeu și draci, despre Paradis și iad, moarte și viață. Și voi înfrăți orașul cu toate acestea. Stai liniștit, râse Desenul, nu-l vei înfrăți tu, Clujul nostru e gata înfrățit cu tot ce ți-ai putea imagina; de la cer până în tartar, le are și le face pe toate. Dar tot merită să scrii, tot merită să desenez, le vom înghesui pe toate într-o revistă. De ce zici că merită toată osteneala, dacă toate există deja și nu aducem nimic nou? deveni Scrierea sceptică. Și-apoi, o revistă, la ce bun? O vor citi și o vor privi mulți? Nu, nu o vor citi foarte mulți. Adică, o vor cumpăra, dar nu o vor citi? Nu, nici n-o vor cumpăra. Atunci o facem ca să stea în biblioteci? Probabil așa va fi, va sta, citită sau necitită. Va fi trimisă departe? Nu, nu va fi, rareori va ajunge departe. Atunci de ce să desenăm și să scriem orașul? Pentru că așa vom fi împreună. A fi împreună e taina reușitei. Vom chema să ni se alăture și alții, vom chema Pictura, Muzica, va veni apoi și Teatrul, chiar și Universitatea ni se va alătura. Și-atunci
să vezi forța lui „împreună”. Pentru asta merită, iar când suntem împreună pentru a desena
și scrie, a cânta, dansa, picta, a învăța, a privi, a visa, a plânge și ofta, orașul va fi cu noi. Vom trăi orașul, pentru asta merită. Pentru trăire. Orașul va fi în celule noastre, în mersul și venitul nostru, în tot ce vom face. Trăirea e esența, e viață. Iar viața are un secret ce nu poate fi transpus în desen, scris, muzică și dans decât parțial, viața orașului e secretul pentru care merită. Iar revista va avea chiar numele acesta: Orașul.
Hanna BOTA
Scriitoare

Leave a Reply

Your email address will not be published.