Mai întâi, felicitări și la mai mare! Adică, la mai multe numere, cu succese și cu sănătate pentru toți realizatorii revistei.
Motto:
„Toată viața mi-am petrecut-o scriind ceea ce
aveam de făcut
și făcând ceea ce aveam de scris”.
Marcel Mureșianu
Încep prin a spune că știu revista de la începuturile ei, dat fiind că îi cunoșteam atât pe patronul inițiator – arhitectul Ionel Vitoc, cât și pe societarii care i s-au alăturat: scriitori, universitari, cercetători, artiști, graficieni, tipografi etc.
*Am fost curios să urmăresc destinul unei publicații noi în agora culturală clujeană. Am constatat cum s-a construit și structurat – din ce în ce mai bine, mai viguros, cum a crescut și s-a îmbogătit în teme, idei și colaboratori. Vârsta de acum dovedește că revista de cultură
urbană intitulată Orașul este un proiect fezabil, funcțional, de durată, integrat pregnant în
dinamica și creativitatea recunoscute și invidiate ce caracterizează oamenii și municipiul
Cluj-Napoca. Este bine de răs-amintit că o atare publicație – ca în orice caz similar! – este
chiar o construcție. De „Meșter Manole”!
Citesc cu plăcere însemnările metaforice ale arhitectului Ionel Vitoc, neastâmpărat și risipitor de timp, prietenie și bani, mărturii ale frământărilor sale și ale noastre. Caut editorialele istoricului și criticului literar Mircea Popa, severe, uneori dure cu incompetența și corupția din clasa politică, cu trădarea păguboasă a istoriei, însă totdeauna scrise cu bună credință și pasiune, dominate de un patriotism de sorginte clasică, impregnate de adevăr și de forța demnității, documentate și ancorate în valorile perene necesare oricând pentru unitatea și înaintarea unui neam. Apoi, mă simt îmbogățit și fericit cu interpretările artelor plastice semnate de Negoiță Lăptoiu, istoric și critic pentru acest vast domeniu, un ghid echilibrat, lucid, neobosit în muzeele reale și imaginare, în expozițiile artiștilor din toate generațiile. Pe prozatorul Constantin Zărnescu îl admir nu doar pentru ce și cum scrie, ci și pentru curgerea discursului său – o retorică fluidă, văluroasă, năvalnică, totdeauna captivantă. Nu-l uit pe universitarul Viorel Hodiș, logic și riguros observator pentru exactitate și curățenie în vorbirea și scrierea în limba română, atât de pătate și cu stricăciuni deloc scuzabile.
Și nici pe istoricul Vasile Lechințan care aduce din catacombele cu arhive date, personalități, evenimente memorabile și fotografii arse de vremuri, toate grăitoare despre statornicia în suișuri a așezării în care viețuim. Mă interesează dezbaterile despre arhitectură și urbanism, despre calitatea vieții ale specialiștilor.
Mă simt bine și cu rândurile altor semnatari, pe care nu-i pot nominaliza constrâns de spațiul din revistă: scriitori și universitari, cercetători și savanți, arhitecți și urbaniști, sociologi și filosofi, muzicieni și actori care își reunesc generos avântul intelectual pentru a
întemeia această cetate imponderabilă, care este revista. În paginile acesteia răzbat ecourile orașului fizic – geografia, istoria, arhitectura, științele, tehnica și tehnologia, artele,
cultura și educația; așezarea ca atare este un organism al spațiului și timpului, animat de
statornicia și dăruirea locuitorilor de ieri și de azi. „Orașul” – cel din cuvinte și imagini–este
un artefact martor creat de gândirea unită și inspirată a acestor intelectuali dăruiți, de sensibilitatea lor estetică și critică, de abilitatea de a fi astfel cetățeni de onoare ai cetății, de a contribui la perenitatea și prestigiul acesteia.
Este felul lor specific de a construi și oglindi urbea și comunitatea urbană din care fac parte. Aduc un omagiu inevitabil, ca umil prieten, și lui Marcel Mureșeanu, risipit și el în
vitraliile acestei construcții: un om tandru, dulce, un personaj misterios și inedit al cetății, un poet inimitabil, învăluitor și cuceritor.
„Monede și Monade” e pagina lui de vibrație la cele trecătoare și la cele eterne, de emoție și de înțelepciune. Toată viața mi-am petrecut-o scriind ceea aveam de făcut și făcând ceea ce aveam de scris, recunoaște maestrul. Ce ars poetica! Ce etichetă imprescriptibilă potrivită pentru toți truditorii revistei „Orașul”!
*Cunosc Clujul și oamenii lui de la mijlocul secolului trecut (1959). Am lucrat 40 de ani la Studioul de Radio Cluj, deci „călare pe două veacuri” (Sextil Pușcariu – XIX-XX) și pe două sisteme socio-economice, culturale și educaționale. (!) Pot spune cu tărie că de câțiva ani buni, orașul nostru – prin oamenii lui – cunoaște una dintre cele mai fertile și bogate vârste cu idei și inițiative comunitare, cu manifestări de generozitate și solidaritate, cu împliniri și speranțe de neoprit, nici chiar de bidigania… infinitezimală SARS-Cov-2.
Traian BRADEA
Jurnalist